Cum sa-ti dai seama ce fel de energie emana o persoana! Fereste-te de cei cu energie negativa si de vampirii energetici

Cum sa-ti dai seama ce fel de energie emana o persoana! Fereste-te de cei cu energie negativa si de vampirii energetici

Publicat de Larisa Moldovan pe 23 March 2018 in Spiritualitate

Nu ți s-a întîmplat să stai în preajma unei persoane pe care nu o cunoști prea bine, dar să simți căldură, prietenie și o stare plăcută?

Sau nu ai întâlnit oameni care îți dau o stare de neliniște, care fac atmosfera să fie încărcată și tensionată?

Astfel de stări pe care le percepi nu sînt deloc accidentale, ci se bazează pe energia emoțională pe care fiecare persoană o emană. Dar nu este întotdeauna atît de simplu să descoperi tipul de energie pe care îl emană cineva. Uneori trebuie să fii atent la detalii și să descifrezi care este adevărata energie emoțională a unei persoane.

De ce te ajută să știi care este energia emoțională a unei persoane? În primul rînd, energia emoțională este esențială în relații. Îți va fi mult mai ușor să ai o relație fericită dacă poți simți energia transmisă de partenerul tău. De asemenea, te va ajuta să-ți înțelegi mai bine prietenii, colegii de muncă, partenerii de afaceri sau colaboratorii. Este important să-ți amintești că nu trebuie să bazezi emoțiile celorlalți pe ceea ce spun. De multe ori oamenii încearcă să-și ascundă adevăratele emoții, spunînd contrariul a ceea ce ssimt. De exemplu, persoanele deprimate pot spune că se simt excelent, dar realitatea să fie diamentral opusă.

Aceste cinci modalități te ajută să descoperi ce tip de energie emană o persoană:

Analizează starea pe care o ai în prezența unei persoane

Atunci cînd persoana respectivă se află în preajma ta, simți o stare de calm și liniște? Îți este ușor să te afli lîngă omul respectiv sau simți ca și cum ai avea o piatră pe umeri de fiecare dată cînd vă întîlniți? Trebuie să acorzi atenție tipului de carismă pe care acesta o are. Nu uita că unii oameni pot fi foarte carismatici, dar complet lipsiți de emoții și sentimente sincere.

Învață să înțelegi privirea

O expresie cît se poate de înțeleaptă ne avertizează că ochii nu mint niciodată pentru că sînt „oglinda sufletului”.

Modul în care o persoană te privește îți poate indica adevărata sa stare emoțională, dar și adevăratele sale intenții sau dorințe. Poți simți energia emoțională transmisă analizînd cu atenție modul în care oamenii privesc.

Încearcă să simți atingerea

Ce simți atunci cînd o persoană apropiată te atinge? Mîngîierea persoanei iubite, a unui părinte sau a copilului tău îți oferă de obicei căldură sufletească și o stare de bine. Dar atunci cînd dai mîna cu o persoană pe care abia ai cunoscut-o este mai dificil să-i distingi energia emoțională. Dacă strîngerea de mînă este prea puternică, persoana respectivă poate fi autoritară sau încordată. De asemenea, dacă strîngerea de mînă este slabă, iar mîna este rece, persoana aflată în fața ta poate fi anxioasă. Acordă atenție acestor detalii și vei reuși mult mai ușor să descoperi adevărata energie emoțională a unei persoane.

Ascultă tonul vocii

Tonul vocii este un alt indiciu extrem de important care te poate ajuta să descifrezi energia emoțională a unei persoane. Analizează modul în care cineva vorbește, viteza cu care spune cuvintele, tonul pe care îl folosește și încearcă să detectezi vibrațiile din voce. Emoțiile pot fi foarte ușor percepute nu prin ceea ce spune o persoană, ci prin modul în care spune.

Concentrează toate informațiile

Folosește-te de toate aceste indicii pe care le primești pentru a descoperi care este energia emoțională a celui aflat în fața ta. Atunci cînd acorzi atenție detaliilor, poți afla mai multe decît ți-ai putea imagina. Vei reuși să cunoști adevăratele sentimente și intenții ale oamenilor din viața ta. Nu doar că îți vei îmbunătăți relațiile cu cei apropiați, dar vei putea să identifici mai ușor persoanele pe care trebuie să le eviți.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!